MORBIDITATEA PRIN RUJEOLĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA, ANII 2016–2025

Autori

  • Victoria Bucov Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Chișinău, Republica Moldova
  • Laura Țurcan Agenția Națională pentru Sănătate Publică
  • Liubovi Anghel Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Chișinău, Republica Moldova https://orcid.org/0009-0006-5981-0261
  • Nicolae Furtună Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Chișinău, Republica Moldova

DOI:

https://doi.org/10.5281/zenodo.22059244

Cuvinte cheie:

rujeolă, morbiditate, acoperire vaccinală

Rezumat

Obiective. Studiul a urmărit caracterizarea morbidității prin rujeolă, a acoperirii vaccinale și a principalilor factori epidemiologici asociați răspândirii bolii în Republica Moldova în perioada 2016–2025.

Metode. A fost realizată o analiză epidemiologică descriptivă retrospectivă a datelor naționale agregate ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Au fost analizate dinamica anuală a cazurilor, apariția focarelor, statutul vaccinal, distribuția urban–rural și acoperirea cu cele trei doze de vaccin rujeolă–oreion–rubeolă. Datele privind morbiditatea au provenit din Formularul statistic nr. 2, iar datele privind acoperirea vaccinală din Formularele nr. 5 și nr. 6.

Rezultate. În anii 2016–2017 nu au fost înregistrate cazuri de rujeolă. În 2018 au fost raportate 340 de cazuri, dintre care 308 la copii; 92,0% dintre bolnavi nu erau vaccinați. În 2019 au fost înregistrate 90 de cazuri, iar în 2020 – 17 cazuri. În anii 2021–2022 nu au fost raportate cazuri, în 2023 au fost evidențiate 3 cazuri, în 2024 – 216 cazuri, inclusiv 17 de import, iar în 2025 – 193 de cazuri, inclusiv 11 de import. Acoperirea cu prima doză ROR a scăzut de la 87,7% în 2016 la 79,2% în 2025; pentru doza a doua valorile au fost 94,8% și 90,5%, iar pentru doza a treia 95,5% și 88,4%.

Concluzii. Reapariția focarelor a fost asociată cu importul infecției și acumularea persoanelor susceptibile, în special în comunitățile cu acoperire vaccinală insuficientă. Menținerea unei acoperiri vaccinale de cel puțin 95%, recuperarea persoanelor nevaccinate și supravegherea epidemiologică continuă sunt necesare pentru limitarea transmiterii rujeolei.

Descărcări

Nu există statistici disponibile

Publicat

2026-09-22

Cum cităm

1.
Bucov V, Țurcan L, Anghel L, Furtună N. MORBIDITATEA PRIN RUJEOLĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA, ANII 2016–2025. ArtMed [Internet]. 22 septembrie 2026 [citat 23 septembrie 2026];100(3):e2026301. Disponibil la: https://artamedica.md/artamedica/article/view/514

Număr

Secțiune

ARTICOLE ORIGINALE

Articole similare

1 2 3 > >> 

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)