PARTICULARITĂȚILE TUSEI CONVULSIVE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ÎN PERIOADA 2015–2024
DOI:
https://doi.org/10.5281/zenodo.22838154Cuvinte cheie:
tusea convulsivă, morbiditate, acoperirea vaccinalăRezumat
Obiective. Evaluarea particularităților epidemiologice ale morbidității prin tuse convulsivă în Republica Moldova în perioada 2015–2024.
Material și metode. A fost realizat un studiu epidemiologic longitudinal descriptiv, bazat pe date oficiale agregate din Buletinul epidemiologic al bolilor infecțioase (Formularul statistic nr. 2), formularele statistice nr. 5-săn și nr. 6-săn și Registrul Electronic Național de Vaccinări. Au fost analizate descriptiv morbiditatea anuală, distribuția pe grupe de vârstă și medii de reședință, frecventarea instituțiilor de educație timpurie de către cazurile raportate la copiii de 3–6 ani și acoperirea vaccinală DTP3/DTP4.
Rezultate. În perioada 2015–2024, acoperirea vaccinală medie a constituit 88,3% pentru DTP3 și 87,0% pentru DTP4, menținându-se sub ținta programatică de 95%. Copiii cu vârsta de 0–17 ani au reprezentat 2.574 din cele 2.726 de cazuri raportate (94,42%). Cea mai mare incidență a fost înregistrată la copiii de 0–2 ani în anul 2024 (3,83 cazuri la 1.000 de copii). Incidența a fost mai ridicată în mediul urban, în special în municipiile Chișinău și Bălți. Dintre cazurile raportate la copiii de 3–6 ani, 358 din 602 (59,47%) frecventau instituțiile de educație timpurie.
Concluzii. Creșterea recentă a morbidității raportate prin tuse convulsivă s-a produs în contextul unei acoperiri vaccinale sub ținta programatică și al acumulării potențiale a unei populații susceptibile. Consolidarea imunizării la timp, a supravegherii epidemiologice, a diagnosticului precoce și a educației pentru sănătate este esențială pentru reducerea transmiterii și prevenirea cazurilor severe.
Descărcări
Descărcări
Publicat
Cum cităm
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2026 Arta Medica

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.

