VALIDAREA CHESTIONARULUI: CUNOȘTINȚE, ATITUDINI ȘI PRACTICI PRIVIND FENOMENUL DE ANTIBIOREZISTENȚĂ LA MEDICI

Autori

  • Disciplina de igienă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova https://orcid.org/0000-0002-7411-2393
  • Elena Ciobanu Disciplina de igienă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova https://orcid.org/0000-0002-8969-922X
  • Alina Ferdohleb Catedra de Medicină socială şi management „Nicolae Testemiţanu”, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova https://orcid.org/0000-0003-1344-5466

DOI:

https://doi.org/10.5281/zenodo.7305448

Cuvinte cheie:

rezistența la antimicrobiene, coeficientului Cronbach Alfa, Cunoștințe, Atitudini și Practici, lucrători medicali

Rezumat

Obiective. Scopul lucrării constă în validarea chestionarului destinat evidențierii nivelului de cunoștințe, atitudini și practici cu privire la utilizarea și rezistența preparatelor antimicrobiene, pentru fortificarea conștientizării și schimbarea comportamentelor în abordarea fenomenului de antibiorezistență în rândul lucrătorilor medicali. Înțelegerea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor despre utilizarea preparatelor antimicrobiene cu un chestionar valid și de încredere este esențială pentru a proiecta o intervenție care să minimizeze utilizarea și prescrierea abuzivă a antibioticelor în cadrul comunității medicale.

Material și metode. Acest studiu constă în dezvoltarea și validarea chestionarului, bazat pe o analiză a literaturii, evaluare de către experți și pre-testare. Faza de validare a constat din validitate fizică, de conținut și de construit. Pentru validarea instrumentului au fost chestionați 107 respondenți. Consistența internă a chestionarului a fost testată folosind coeficientul Cronbach Alfa.

Rezultate. Chestionarul a fost compus din 95 de întrebări și sub-întrebări, grupate în patru compartimente. Instrumentul elaborat și testat a înregistrat o valoare totală a coeficientului Cronbach Alfa  – 0,93. Evaluarea consistenței și fidelității per compartiment a fost următoarea: Cunoștințe – 0,83, Atitudini – 0,71, Practici – 0,95. În rezultatul validării au fost excluse 7 întrebări. Au fost modificate și ajustate 31 de întrebări. Chestionarul final a cuprins 88 de întrebări și sub-întrebări.

Concluzii. Chestionarul dezvoltat va fi de ajutor pentru a obține o mai bună înțelegere a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor lucrătorilor medicali cu privire la fenomenul de rezistență la antimicrobiene. Instrumentul are o validitate satisfăcătoare și consistență internă bună.

Publicat

2022-11-09

Cum cităm

Croitoru, C., Ciobanu, E., & Ferdohleb, A. (2022). VALIDAREA CHESTIONARULUI: CUNOȘTINȚE, ATITUDINI ȘI PRACTICI PRIVIND FENOMENUL DE ANTIBIOREZISTENȚĂ LA MEDICI. Arta Medica, 84(3), 4–15. https://doi.org/10.5281/zenodo.7305448

Număr

Secțiune

ORIGINAL RESEARCHES

Articole similare

1 2 3 4 5 6 7 > >> 

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)

1 2 > >>