EVALUAREA RISCULUI PENTRU SĂNĂTATEA UMANĂ CA INSTRUMENT PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA SISTEMULUI NAȚIONAL DE MONITORIZARE A CALITĂȚII AERULUI

Rezumat

Introducere. Eficiența unei rețele de monitorizare a calității aerului depinde de reprezentativitatea spațială și temporală și de integrarea datelor de monitorizare cu evaluarea expunerii și a riscurilor pentru sănătate.

Scop. Elaborarea unei abordări metodologice pentru îmbunătățirea sistemului național de monitorizare a calității aerului prin integrarea analizei geospațiale, modelării matematice a dispersiei, măsurărilor de teren și evaluării riscurilor pentru sănătatea umană.

Materiale și metode. Studiul a fost realizat într-o aglomerație urbană din vestul Ucrainei. Sursele industriale de emisii au fost geocodificate în ArcGIS; concentrațiile poluanților pentru intervale de o oră, 24 de ore și un an au fost modelate cu ISC-AERMOD; riscurile pentru sănătate au fost evaluate prin metode standard; iar măsurările de teren au fost efectuate cu un laborator mobil.

Rezultate. Au fost evaluate nouă întreprinderi industriale și 283 de surse de emisii. Grila de modelare a cuprins 1.435 de puncte receptoare. Concentrațiile modelate ale PM2,5 au depășit valorile recomandate de OMS de 1,1-1,5 ori. Indicele total de pericol necancerigen a variat între 1,0 și 1,86, indicând un potențial motiv de îngrijorare care necesită interpretare specifică poluantului și organului-țintă. Concentrațiile măsurate au variat între 43,22 ± 0,74 și 98,70 ± 0,84 μg/m³ pentru PM10 și între 26,19 ± 0,54 și 86,38 ± 0,61 μg/m³ pentru PM2,5. Au fost propuse trei stații automate de referință și trei stații indicative.

Concluzii. Integrarea modelării dispersiei, măsurărilor de teren și evaluării riscurilor pentru sănătate poate fundamenta amplasarea stațiilor automate de monitorizare și selectarea poluanților prioritari pentru monitorizarea continuă.