SINDROMUL MIRIZZI TIP III: PREZENTARE DE CAZ ȘI REVIZUIREA MANAGEMENTULUI CHIRURGICAL
DOI:
https://doi.org/10.5281/zenodo.22682115Cuvinte cheie:
sindrom Mirizzi, fistulă colecisto-coledociană, coledocoplastie, drenaj biliar extern, litiază biliarăRezumat
Introducere. Sindromul Mirizzi este o complicație rară a litiazei biliare cronice, definită prin compresia extrinsecă sau fistulizarea căii biliare principale de către un calcul inclavat în infundibulul vezicular ori în ductul cistic. Tipul III al clasificării Csendes presupune o fistulă colecisto-coledociană care interesează între o treime și două treimi din circumferința ductului și impune reconstrucție ductală, nu sutură simplă. Diagnosticul preoperator este rar stabilit.
Prezentare de caz. Pacient de 77 de ani, internat pentru durere în hipocondrul drept, xerostomie și astenie, cu comorbiditate cardiovasculară severă. Ecografia a evidențiat colecistită cronică calculoasă, cu calcul inclavat la col. Biologic: anemie ușoară (hemoglobină 110 g/L), viteza de sedimentare a hematiilor 34 mm/oră, amilazemie 235,6 U/L cu lipază normală, bilirubina și transaminazele normale. Intraoperator s-a confirmat o fistulă colecisto-coledociană interesând două treimi din circumferința ductului. S-au efectuat colecistectomie subtotală, coledocotomie cu litextracție, plastia defectului cu coleret vezicular și drenaj biliar extern prin procedeul Robson-Vișnevski. Histopatologic — colecistită cronică în acutizare. Evoluția postoperatorie a fost necomplicată, cu externare la a șaptea zi.
Concluzie. Sindromul Mirizzi tip III rămâne o provocare diagnostică și reconstructivă. Absența icterului nu exclude diagnosticul, iar încadrarea intraoperatorie este determinantă pentru alegerea tehnicii. La pacientul vârstnic cu risc cardiac major, coledocoplastia cu coleret vezicular pe drenaj biliar extern a fost urmată de o evoluție postoperatorie favorabilă pe durata spitalizării.
Descărcări
Descărcări
Publicat
Cum cităm
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2026 Arta Medica

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.

