RELAPAROTOMIA ÎN LEZIUNILE TRAUMATICE ALE DUODENULUI, CAUZE ȘI FACTORI DE RISC

Rezumat

Obiective. Traumatismul duodenului reprezintă 0,6-5% din leziunile organelor abdominale. Spre deosebire de alte leziuni, pacienții cu traumatism duodenal sunt cunoscuți cu un număr mare de complicații evolutive și postoperatorii, care frecvent necesită intervenții chirurgicale repetate – relaparotomii.

Scopul studiului – analiză factorilor de risc și cauzelor relaparotomiilor în leziunile traumatice ale duodenului.

Material si metode. Lucrarea prezintă o analiză retrospectivă a unui lot de 37 pacienți cu leziuni traumatice ale duodenului, supuși intervențiilor chirurgicale repetate, în clinica Institutului de Medicină Urgentă, Chișinău și Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, București. Lotul a inclus: 34 (91,9%) bărbați și 3 (8,1%) femei cu o valoare medie a vârstei 39,17±14,25 ani. Mecanismul traumei a fost divers: traumatism închis s-a constatat la 21 (56,7%) bolnavi, deschis – la 16 (43,3%) pacienți. Leziunile au rezultat din: accidente rutiere – 11 (29,7%) cazuri, traumatisme prin armă albă – 10 (27,1%) cazuri, agresiune fizică contodentă – 6 (16,2%) cazuri, traumatisme prin armă de foc – 5 (13,5%) cazuri, catatraumatism – 4 (10,8%) cazuri, traumatisme sportive – 1 (2,7%) caz. Algoritmul diagnostic aplicat a depins primordial de stabilitatea hemodinamică a victimelor.

Rezultate. Leziuni solitare ale duodenului au fost la n=7 (18,9%), leziuni multiple ale organelor intraabdominale au fost la n=16 (43,2%), politraumatism s-a constatat la n=21 (37,9%) pacienți. Toți pacienții au fost diagnosticați cu leziuni a mai mult de două organe. În 16 (43,2%) cazuri s-au constatat hemoragii active intraabdominale. De asemenea, 21 pacienții cu politraumatism, relaparotomizați, au manifestat traumatisme asociate în mai multe sisteme. Relaparotomiile au fost efectuate mai frecvent pentru complicații septico-purulente: dehiscența suturilor duodenale și peritonită n=12 (32,4%), dehiscența suturilor gastro-entero anastomozei cu peritonită n=1 (2,7%), pancreatită postraumatică severă cu pancreonecroză n=9 (24,4%), flegmon retroperitoneal n=5 (13,5%). În n=8 (21,6%) s-a reintervenit pentru hemoragii intraabdominale și în n=2 (5,4%) pentru ocluzie intestinală precoce. La două intervenții chirurgicale repetate au fost supuși n=17 pacienți. Au fost prevalente complicațiile septico-purulente, în n=7 – pancreonecroză posttraumatică progresivă, în n=6 – peritonită secundară progresivă și în n=4 – flegmonul retroperitoneal. În n=7 cazuri s-a intervenit pentru mai multe intervenții chirurgicale de etapă. Mortalitatea după prima reintervenție a constituit – 24,3%, după două intervenții – 47%, după relaparatomii seriate – 57,1%.

Concluzii. Rata înaltă a complicațiilor ce necesită relaparotomii, la pacienți cu traumatism duodenal, este în corelație cu complexitatea și severitatea traumei, timpul traumă-intervenție, etiologia și mecanismul traumatismului, care sunt principalii factori de risc în traumatismul duodenului. Factorii etilogici predominanți confirmați sunt: accidentele rutiere și traumatismele prin armă albă. Complicațiile septico-purulente sunt cauzele prevalente ale relaparatomiilor în traumatismele duodenale. Micșorarea numărului de complicații și a mortalității sporite depinde de tratamentul complex și oportun.  Punctul forte în acest tratament îl constituie calitatea și termenii primei intervenții chirurgicale.